miercuri, 23 ianuarie 2008

Este un pasaj dintr-o carte care imi place mult si ma ajuta sa ma pozitionez mai bine pe harta vietii!

Enjoy: "Inca din copilarie ne stabilim parcursul in viata, macar teoretic, atunci cand raspundem la celebra intrebare: ce vrei sa te faci cand te faci mare? Chiar daca raspunsurile copilaresti se modifica de la an la an pana luam hotararea adulta de a opta constient, o parte din visele copilariei raman in noi. De cele mai multe ori, ne luam cu viata si uitam de ele, ba nici macar nu mai avem timp sa ne fabricam altele. Ne-am obisnuit sa ne dorim “strictul necesar”, adica o familie, copii, o vila, o masina smekera, o firma, niste haine cool si vacante exotice. Unii isi bat capul cel mai tare sa aiba o cariera reusita, pe care sa “lipeasca” viata personala, pe parcurs. Din cauza lucrurilor mari, uitam de cele simple, de micile bucurii pe care mintea noastra relaxata de odinioara le-a fabricat. Stiu oameni care viseaza sa scrie carti si carora li s-a tot spus ca au talentul necesar, dar, cinstit vorbind, nici macar nu i-a prins vremea in fata vreunei pagini albe. Stiu ca altii au talent la desen si ar putea sa-si vada visul pe peretii unei expozitii, dar nimic din ei nu-i ajuta sa se mobilizeze intr-atat incat visul lor sa fie inramat… Ma stiu pe mine, fascinata de povestile indiene ale lui Eliade, care visam sa realizez un traseu turistic prin care toti cei interesati sa poata vizita India urmand exact parcursul lui Eliade. Cum mi-am omorat visul? Neducand pana la capat o idee in care mi-am prins urechile. Ca noi toti, pot insira fluvii de scuze si motive pentru care visul mea a ramas intr-un sertar. Norocul meu e ca mereu am alte vise si incep sa-mi selectez dorintele, restragand aria lor nu numai dupa criteriul unei mari probabilitati de a se intampla, si dupa cel al revelatiei ca, in afara de mine, pentru visul meu nu va lupta nimeni, iar daca eu nu-i dau viata, el imi va da frustrari si regrete.
Am admirat oameni care si-au implinit un vis din copilarie si am simtit fericirea lor intreaga, nevatamata de tavalugul vietii. Un prieten, ne-a adunat intr-o zi si ne-a spus ca, pe cand era in liceu, a visat ca, atunci cand o sa implineasca 30 de ani, isi va serba ziua pe un iaht. Nu stiu daca va puteti imagina stralucirea din ochii lui, dar si ai nostrii, ai prietenilor sai, cand omul deschidea o sticla de sampanie pe un iaht ce plutea pe Mediterana, exact in ziua in care implinea acea varsta magica. Sigur, pentru dorinta asta aparent neinsemnata, omul si-a pus la bataie toata viata lui de pana atunci. Toate reusitele lui profesionale si de familie l-au ajutat sa aiba banii, starea si determinarea necesara. Lectia pe care am invatat-o de la el? Sa nu uiti niciodata ce ti-ai dorit cand n-aveai nici macar o idee cum ti se poate intampla asta…
Cate lucruri nu visam in taina? Cate planuri nu ne facem, pentru ca apoi sa le ucidem din lene, delasare, lipsa de de consecventa sau preocupari zilnice? Stim ca putem face si altceva decat ceea ce ne asigur traiul zilnic, dar ne e frica sa ne exprimam, ne e frica de gura lumii sau, pur si simplu, ne e frica de un ese dureros. Uitam adesea ca usa aia trantita in nas e mai degraba prilej de amplificare a ambitiei decat renuntare, intr-o lume a succesului. Uitam ca eram pasionati de fotografie sau picture, poezie sau sculptura, istorie sau grafica, natura sau muzica si traim regulamentar, conform agendei, fara sa indraznim sa trecem reperele sufletului.
O sa imbatranim toti intr-o buna zi si o sa ne uitam in oglinda cu stupoare, constatand ca fiecare rid e mai degraba un vis neimplinit, un an care a mai trecut fara sa facem ce simtim, ce suntem, ce am visat candva! Cine ne impiedica? Cine ne opreste? Cine nu ne lasa? Raspunsul unic la toate aceste intrebari? NOI. Noi suntem singurii dusmani ai visului nostru, iar Dumnezeu exista ca sa ne aduca aminte ca forta noastra este infinit mai mare decat a lui, daca descoperim credinta in noi insine. Nu Dumnezeu ne rezolva angoasele, frustrarile, lipsa de perspectiva sau lenea, ci mai curand subconstientul nostru, bine certat de constient, de ceea ce a ramas intreg din noi doar pentru a completa puzzle-ul supravietuirii.
Cu alte cuvinte, sa nu mai luam atat de tare in serios, coplesiti de importanta functiilor, pe care le avem sau de multitudinea de treburi zilnice, ci sa ne “jucam” putin cu destinul nostru, modelandu-l dupa forma perfecta a visului si nu dupa tiparul anost al societatii. Caracterul unui om e ceea ce face el cand nu-l vede nimeni, dar toata lumea ii vede pe cei cu caracter. E la fel si cu dorintele noastre: ceea ce nu stie nimeni despre noi ca putem face s-ar putea sa fie ceea ce lumea va tine minte cel mai bine despre noi…”

Lucruri pe care noi toti le stim, dar trecem atat de usor peste ele...